Nu prea te ajungi cu banii? TREI METODE simple prin care SĂ ECONOMISEȘTI

Nu prea te ajungi cu banii? TREI METODE simple prin care SĂ ECONOMISEȘTI
Publicat: 16/01/2019, 21:15

Cât avem, atât cheltuim

Noi românii, suntem oameni cărora ne place să trăim prezentul fără să ne mai gândim la viitor. Ne bucurăm dacă vine cineva drag în vizită și scoatem tot ce avem în frigider. Asta nu e tot. Mai dăm și o fugă la supermarket. Ajungem să ne împrumutăm pentru a pleca într-o vacanță, cumpărăm mașini mult mai scumpe decât ne-am permite în rate și mult mai scumpe decât ne permit drumurile românești, investim în haine și nu în sănătate, iar lista poate continua încă pe atât. Totuși, acestea sunt niște obiceiuri absolut normale pentru un popor aflat într-o perioadă de tranziție după câteva decenii de comunism. Totuși, un pic de gestionare a bugetului nu strică nimănui.

TREI METODE simple prin care SĂ ECONOMISEȘTI

Iată câteva gesturi mici, dar de efect, care te vor ajuta să nu faci risipă:

Câți bani câștigi pe zi șicât costă traiul zilnic

Primul pas atunci când vrei să nu mai faci risipă este să faci un bilanț. Cât câștigi într-o lună și ce cheltuieli de bază ai (chirie, rată (e), transport etc). Suma care îți mai rămâne trebuie să o împarți la 30 sau 31, în funcție de numărul de zile din lună. Aceștia trebuie să îi folosești pentru mâncare, haine, medicamente, ieșiri în oraș, îngrijire personală, călătorii și, nu în ultimul rând, situații neprevăzute (doctor, reparații în casă etc.).

Este posibil să aveți surprize și să constatați că unele obiceiuri aparent nevinovate sunt costisitoare pe termen lung cum ar fi un taxi atunci când nu e nevoie neapărat (în medie 600 lei pe an – dacă luați taxi de 3 ori pe lună) sau o cafea zi de zi în oraș (peste 1.800 lei pe an – 22 de cafele pe lună, 7 lei cafeaua).

De asemenea, este bine să știți cu cât sunteți plătiți pe oră și să alegi dacă merită să munciți30 de orede exemplu pentru o rochie pe care o vei purta maxim de 2 ori pe an.

Citește continuarea pe CSID!

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Nativii care vor trăi șocul amoros al vieții. Vor fi înșelați în noiembrie
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Motivul pentru care autoritățile suedeze anulează proiectele eoliene din Marea Baltică